Vechea monedă de cinci mărci era cea mai populară monedă, până când monedele și bancnotele euro au înlocuit definitiv marca în 2002.
Lansarea noii ediții a generat un mare entuziasm în rândurile nemților astfel încât marți în fața birourilor din Berlin ale Bundesbank a fost o mare aglomerație, cei care au dorit să obțină noua monedă fiind nevoiți să stea aproape o oră la coadă, potrivit Reuters.
Chiar dacă sunt nostalgici după vechea marcă, germanii apreciază euro pe care îl consideră pozitiv pentru economia lor. „Euro este în acest moment o monedă bună pentru economia noastră bazată pe exporturi. Însă suntem îngrijorați de țările din sudul zonei euro. Italia are datorii mari iar Franța nu este într-o stare mult mai bună”, a declarat Joerg Mueller, unul dintre cei care au stat la coadă pentru noua monedă.
Atașamentul nemților față de marcă a fost enorm. Multi germani au fost reticenți să renunțe la moneda națională, care simboliza pentru ei renașterea economică de după război a Germaniei. De altfel Bundesbank estimează că 12,9 miliarde de mărci ( în valoare de 6,6 miliarde de euro, sau 7,48 miliarde dolari) erau încă tezaurizate la sfârșitul anului 2015. Conform legii acestea pot fi schimbate în euro, în orice moment.
Denumite „Planet Earth”, în cinstea Zilei Pământului, noile monede de cinci euro au pe o față o imagine a Terrei iar pe cealaltă un vultur, la fel ca și vechile monede de cinci mărci, denumite popular „Heiermann”.
Din acest motiv presa germană a titrat „Germania are din nou Heiermann-ul său”,reamintind că vechea monedă de cinci mărci era favorita nemților a cumpăra țigări de la automate sau le economiseau pentru vacanțe.
Pe lângă imaginea vulturului, un simbol național în Germania, și un inel albastru, noile monede de cinci euro mai au o trăsătură specială: sunt valabile doar în Germania, grație unei prevederi a legislației europene.
Bundesbank susține că au fost bătute 2,25 milioane de noi monede de cinci euro, iar 250.000 dintre acestea sunt monede de colecție. Deși vânzările sunt limitate la o monedă pe zi de persoană muți dintre cei care au stat la coadă au spus că vor reveni și în următoarele zile.
Nu doar amintirea vechii monede de cinci mărci ci și design-ul special au dus la popularitate noii monede. Una dintre cumpăratoare, Simone Schmieding,care a stat la coada pentru „Planet Earth” la Berlin a decarat:” Este o ediție limitată , iar inelul albastru face cu adevărat specială”.
Frenezia a făcut ca pe site-urile de licitații unele monede să se vândă și cu 216 euro pentru 5 euro de colecție.